Iată de ce avem nevoie de Uniunea Salarială – Analiza economistului Péter Róna
Economistul maghiar Péter Róna scrie despre importanța uniunii salariale în cotidianul Magyar Nemzet: Economiștii ortodocși și guvernul Ungariei, cu politica sa economică aparent neortodoxă, par să se fi găsit reciproc în ceea ce privește respingerea ideii de unire a salariilor. Ei susțin în unanimitate că conceptul este imposibil și chiar dăunător. Unii spun că o uniune europeană a salariilor ar transforma salariile în competența de decizie a Bruxelles-ului, subminând imperativul suveranității naționale. Alții își fac griji că proiectul ar crește salariile mai mult decât productivitatea, ceea ce ar provoca apoi un dezechilibru grav, în special o inflație rampantă. Al treilea grup bazează competitivitatea Ungariei pe salarii mici, în primul rând, și nu văd cum ar putea fi schimbat acest lucru. Al patrulea consideră că conceptul este contrar intereselor statelor membre UE avansate din punct de vedere economic și, în consecință, imposibil de fezabil.
Opinia Ronei în cotidianul Magyar Nemzet
Problema pe care dorește să o remedieze conceptul de sindicat salarial este mult mai mare decât orice presupusă intrigă a lui George Soros sau amenințarea reprezentată de refugiați/imigranți.
Nu este nimic mai puțin decât să îndeplinim cea mai fundamentală promisiune a UE, adică să creăm o comunitate a destinului din națiunile Europei.
Dacă inegalitățile salariale rămân și se stabilesc la nivelul lor actual, Uniunea Europeană își va pierde pur și simplu scopul. Adevăratul test al acestui scop nu constă în creșterea PIB-ului, ci în salariile reale. Pacea națiunilor și a grupurilor sociale se poate transforma în confruntare și, eventual, în conflict deschis, iar semnele acestui proces sunt deja vizibile. Deci, spre deosebire de opinia multor alții, cred că problema cheie nu este creșterea slabă a PIB-ului, ci distribuția veniturilor generate de aceasta. Anomalia se manifestă printr-un decalaj din ce în ce mai mare între săraci și bogați, în timp ce dezvoltarea nefavorabilă a salariilor reale contribuie la această creștere slabă a PIB-ului.
Să aruncăm o privire asupra cifrelor. În afară de Slovenia, nicio țară post-comunistă nu a atins nici măcar jumătate din nivelul salarial mediu al UE, iar cele 60% ale Sloveniei nu pot fi numite nici un succes. Cea mai săracă dintre toate, Bulgaria produce 18 la sută din media UE, iar Estonia, pe locul doi după Slovenia, are 48 la sută.
Cea mai bogată regiune a UE, Westminster din Marea Britanie se bucură de un venit pe cap de locuitor de 600 de ori (da, de șase sute de ori) mai mare decât cele două cele mai sărace (unul este în România, celălalt în Bulgaria).
Asemenea decalaje nu pot fi atribuite pur și simplu nivelurilor fără îndoială diferite de productivitate. În țările V4, de exemplu, 100 EUR de cheltuieli cu salariile generează 212 EUR de venit, spre deosebire de cei 132 EUR ale Germaniei. Eficiența scăzută a forței de muncă necalificate înseamnă o poziție slabă de negociere în relațiile cu deținătorii de capital. Nu este de mirare că capacitățile de atragere a intereselor ale sindicatelor sunt mai mult sau mai puțin în concordanță cu nivelul de dezvoltare al economiei naționale particulare, iar cu cât economia națională este mai avansată, cu atât ponderea muncii o primește mai mare din venitul național.
Pe lângă nivelurile de productivitate, explicația salariilor întârziate constă și în schimbarea modului în care venitul național este împărțit între capital și muncă. Statele membre OCDE au înregistrat o creștere a productivității cu 18% din 1999, în timp ce salariile reale au crescut doar cu 8%. Diferența a mers în îngrășarea veniturilor din capital. În fiecare țară periferică, ponderea capitalului în creșterea PIB a crescut, în timp ce cea a forței de muncă a scăzut constant.
În regiunea noastră, Ungaria a avut cea mai slabă performanță.
Ponderea salariilor reale maghiare din venitul național a scăzut cu 5.6% din 2007, Republica Cehă a înregistrat o scădere cu 2.6%, cifra Poloniei a rămas neschimbată, în timp ce Slovacia sa îmbunătățit cu 3.3%. (Aceste cifre indică atitudinea remarcabil de pro-capital a guvernului ungar și infirmă credibilitatea politicii sale economice care vizează promovarea prestigiului muncii.) Această schimbare subminează sentimentul de echitate al muncitorilor și are un efect negativ explicit asupra creșterii economice, deoarece realul rămas în urmă. salariile implică faptul că cererea solvabilă nu crește sau chiar scade, reducând astfel șansele de creștere economică. Dacă nu există cerere de solvenți, nici producția nu poate crește.
Ceea ce urmărește sindicatul salarial este să oprească și apoi să inverseze aceste procese. Ce pași ar putea ajuta la îndeplinirea acestui obiectiv?
Aproape în proporționalitate inversă cu scăderea ponderii salariilor reale, veniturile sectorului financiar internațional și „delocalizarea” acestor venituri au fost în creștere. Sectorul financiar a forțat sectorul productiv să plătească o parte din ce în ce mai mare din profitul său capitalului sub formă de dividende, dobânzi, redevențe și alte remunerații și/sau să o acumuleze în companii offshore. Tripla victimă a acestui proces este societatea: o cantitate mai mică din profitul generat este disponibilă pentru salarii; se reduce baza de impozitare a statului; și există mai multe resurse pentru a promova îndatorarea determinată de consum.
Primul pas al sindicatului salarial ar putea fi să impună taxe mai mari la tranzacțiile financiare (în special tranzacțiile care implică companii offshore), iar veniturile din impozite astfel colectate ar putea constitui baza pentru reducerea impozitului pe salarii.
Al doilea pas poate fi revizuirea subvenției de stat a capitalului. Subvenționarea capitalului de către guvernele naționale ar trebui să fie supusă unei reglementări uniforme a UE. Subvențiile ar trebui stabilite pe baza nevoilor de pregătire și recalificare a forței de muncă. Al treilea pas este adoptarea unui cod uniform al muncii care să stipuleze drepturile și responsabilitățile lucrătorilor. A patra și cea mai complexă sarcină este asigurarea condițiilor necesare creșterii productivității.
Fără îndoială, această sarcină nu este ușoară, dar și modalitatea de a îmbunătăți această situație este destul de evidentă. Cel mai mare obstacol este actuala politică economică pro-capital, care este condusă în numele unui presupus interes național și al suveranității naționale, dar este, de fapt, o povară pentru muncă.
După cum sa subliniat mai sus, cursul uniunii salariale va însemna, prin natura sa, o integrare sporită în Uniunea Europeană.
În acest sens, cei care aleg să-și pună încrederea în suveranitatea națională sunt, de asemenea, pentru o lume a salariilor întârziate.
Sursa: Magyar Nemzet/Péter Róna
te rog sa faci o donatie aici
Știri de ultimă oră
Care sunt perspectivele de angajare pentru vorbitorii de engleză în Ungaria?
Ce s-a întâmplat astăzi în Ungaria? – 6 mai 2024
Europarlamentarul Dobrev: Cabinetul Orbán trage țara „în jos”
O dezvoltare excelentă a afacerii este în viitor pentru SE Ungariei, spune ministrul Lázár
Reprezentanți ai Uniunii Sociale Creștine Bavareze la Budapesta
5+1 MAI MULTE fapte amuzante despre Ungaria – Unele pot fi o surpriză