Europarlamentarul Gyöngyösi: criza migranților la granița cu Belarus este prețul indeciziei
De ani de zile, Europa nu a putut să răspundă la două întrebări majore care modelează în mod fundamental lumea din jurul nostru. Prima este relațiile cu liderii autoritari și regimurile acestora, a doua este problema migrației. Europa se confruntă cu consecințele din ce în ce mai grave de a nu face altceva decât gestionarea crizelor în loc să dezvolte un concept și o strategie consecventă. Mai clar ca niciodată, criza migranților care se desfășoară la granița Polonia-Belarus arată indecizia UE în ambele probleme.
Uniunea Europeană este o organizație interesantă: deși a devenit mult mai mult decât o alianță liberă până acum, ori de câte ori vine vorba de a lua o poziție comună, se dovedește imediat a fi mult mai puțin decât o adevărată federație. Cu toate acestea, provocările par să nu aștepte niciodată cu răbdare până când integrarea europeană se pregătește să le facă față. Drept urmare, UE încă se împiedică practic de obstacolele în cale, cu șanse mici sau deloc de a afecta sau modela lumea înconjurătoare, din păcate.
Ultimii ani au adus două provocări majore în care o poziție comună și o politică consecventă a fost mai mare decât oricând.
Prima întrebare a fost: cum ar trebui să se raporteze Europa la regimurile autoritare ale lumii? Ar trebui să încerce să le slăbească sau chiar să le răstoarne și să-și asume riscurile economice și de securitate implicate? Sau ar trebui să trecem cu vederea diferențele dintre sistemele noastre politice și să ne propunem să menținem relații bune cu acestea pentru profitul afacerilor și securitatea momentană, renunțând în același timp la imaginea proiectată a Europei ca apărător al democrației și al drepturilor omului? Există o mulțime de argumente pentru ambele opțiuni, dar, în lipsa unui consens, UE nu a reușit până acum să susțină niciuna dintre ele. În schimb, a rămas doar cu nehotărârea jenantă. Relațiile UE-Minsk sunt un exemplu clar în acest sens. După alegerile frauduloase din Belarus din vara anului 2020, Uniunea Europeană a făcut tot felul de promisiuni față de opoziția lui Lukașenka – doar pentru a minți cu mâinile în sân, în timp ce dictatorul belarus a distrus metodic și literalmente protestele. Cu toate acestea, impunând sancțiuni anti-Lukașenka și minimizând relațiile UE-Belarus, am pierdut orice influență rămasă și am reușit să-l împingem definitiv pe Lukașenka de partea Moscovei, în timp ce membrii opoziției din Belarus încă în libertate au toate motivele să se simtă complet dezamăgiți de Uniunea Europeana.
Niciun alt scenariu nu ar fi putut fi mai rău decât acesta.
Cealaltă problemă majoră a fost migrațiune, unde nici nu am reușit să punem bazele unei strategii reale. Ezitând între cele două idei dominante, adică „să lăsăm pe toți cei din UE din motive umanitare” versus „sigilarea granițelor și gestionarea problemei ca o chestiune de securitate și poliție”, Uniunea Europeană nu a reușit să-și găsească propria poziție. Sistemul actual, în care refuzăm în general să lăsăm pe oricine, dar dacă totuși trec granița cumva, atunci le dăm azil și ne ocupăm de ei, nu este bun pentru niciun alt scop decât să creeze nesiguranță și să incite tulburări politice.
Ceea ce vedem la granița Polonia-Belarus provine din aceste două probleme: UE a încercat să se sustragă de la responsabilitatea sa și să scape de amânarea deciziilor de atât de mult timp încât a rămas în cele din urmă blocată în rețeaua propriei sale nehotărâri.
Exact de asta profită Lukașenka chiar acum. Această criză a fost de fapt creată de noi, europenii. Dacă Europa ar decide să lase în general să intre migranții care așteaptă la graniță, Lukașenka cu greu ar găsi profitabil să cheltuiască bani și energie pentru a facilita un proces care oricum se desfășoară deja fără el. Dacă totuși ar decide să facă acest lucru, toată lumea ar putea să treacă pur și simplu peste granița UE. Pe de altă parte, dacă Europa ar decide să pună capăt o dată pentru totdeauna migrației ilegale și să-și protejeze granițele indiferent de situație, astfel încât să își poată păstra securitatea și pacea socială, Lukașenka nu ar mai fi interesat să permită migranților să înghesuie. granița poloneză.
Dacă ar face-o, ar face rău numai propriei țări, pentru că acele mii de oameni ar rămâne blocați în Belarus până s-ar putea întoarce acasă.
Această situație este cu adevărat o criză – criza indeciziei.
Din păcate, singurii care profită de astfel de situații sunt populiștii. De exemplu, premierul ungar Viktor Orbán tocmai a zburat la Ankara pentru a discuta despre migrație cu guvernul turc...
Citiţi, de asemenea,Ar trebui UE să plătească pentru protecția frontierei maghiare?
Sursa: Jobbik – comunicat de presă
te rog sa faci o donatie aici
Știri de ultimă oră
Universitatea Széchenyi István prezintă evoluțiile sale liderilor diplomatici străini din Ungaria
Senzațional: Budapesta găzduiește al treilea cel mai bun festival al berii din Europa!
„Prim-ministrul din umbră” maghiar: Este nevoie de o Europă puternică
Şocant: românii trăiesc acum mai bine decât maghiarii
Fidesz încă repetă că Bruxelles-ul este pro-război
Revoluția petrolului din Ungaria: MOL găsește aur negru lângă Budapesta!