Povestea incredibilă a singurului soldat negru maghiar din Primul Război Mondial
Știați că un soldat negru a luptat de partea Ungariei în Primul Război Mondial? Nici măcar numele eroului acestor povești conflictuale nu este cunoscut cu siguranță, iar existența lui a fost uitată deja în timpul războiului. Cu toate acestea, un lucru este cert: a luptat de partea Monarhiei Austro-Ungare din proprie voință.
Singurul soldat negru ungur
Primul Război Mondial care a schimbat lumea, care s-a încheiat în Africa de Sud, a redefinit radical imaginea Ungariei. Dezintegrarea Imperiului Austro-Ungar și a tratatului de pace de la Trianon au însemnat că rolul important al Ungariei în politica mondială a dispărut cât ai clipi.
Monarhia, care a pierdut 1.2 milioane de soldați în război, a fost martoră la nenumărate povești triste, interesante sau chiar ciudate în timpul războiului. Conform 24.hu, de exemplu, imediat după începerea bătăliilor, husarii maghiari ai armatei au fost nevoiți să atace mitralierele cu săbiile. În anul următor, pe Insula Margareta a fost ridicată o păpușă italiană cu palmă. Pe străzile capitalei, ei au încercat să convingă populația să ajute la identificarea spionilor inamici prin ridicarea tapeturilor.
Aceste povești au ieșit la suprafață pe măsură ce se apropia centenarul. Cu toate acestea, s-a menționat puțin despre singurul soldat negru din armata maghiară, chiar dacă bărbatul înconjurat de legende conflictuale a existat cu siguranță și și-a dovedit valoarea pe câmpul de luptă, scrie 24.hu.
Prima mențiune despre soldat
Prima mențiune despre soldatul negru a apărut în ziarul Pesti Hírlap la abia patru luni după asasinarea de la Saraievo și la trei luni după declararea de război din 28 iulie împotriva Serbiei. Un text foarte scurt intitulat The Dark-Skinned Wants to Go to War (A szerecsen harcba akar menni, disponibil integral AICI) dezvăluie că Perris Simon venise la Berlin de undeva în Congo, iar de acolo, a fost dus în copilărie la Pest, de unde a ajuns la Oradea.
„Făiatul cu pielea neagră, rânjind în livrea roșie” a devenit apoi portar la un cinema din Oradea și „vorbește maghiară ca un magistrat din județul Bihar, ca să nu mai vorbim de înjurăturile sale”, se arată în scurtul articol.
Perris Simon a fost un „om trist”
Potrivit articolului, însă, viața lui Simon a fost departe de a fi perfectă. „De când lumea este în război, portarul cinematografului [corectat la un termen neofensiv – n.red.] a fost un om foarte trist și de mai multe ori, băiatul care rânjește a fost surprins plângând amar, îngropându-și capul negru în mâinile lui”, întrucât îi invidia pe cei care mergeau la război sau se întorceau din el răniți, dar nu i s-a permis niciodată să fie soldat. Nu avea cetățenie maghiară, așa că, după încercări nereușite la diferite niveluri ale armatei și în birourile de recrutare, a scris ministrului Apărării pentru a-și ajuta cauza.
„Îmi este foarte rușine că, ca maghiar, trebuie să stau acasă când altcineva poate lupta cu rușii. Nu mă deranjează să fiu un soldat, doar ia-mă și dă-mi o pușcă.
Pot să împușc o rândunică în zbor, m-aș petrece o vreme al naibii cu câțiva ruși,
jurnalistul anonim îl citează pe bărbat.
„Dinții lui magnifici”
În ianuarie 1915, vestea „patriotului negru” (articol integral AICI) au ajuns la redacția cotidianului Budapesti Hírlap prin corespondentul lor la Oradea. Scurtul articol spune următoarele despre soldat: „a învățat maghiară sclipind din dinții magnifici la intrarea în cinematograf, apoi s-a împrietenit cu coșorii care beau vin care stăteau în micile cârciumi”. Conform acestei povești, soldatul negru se numea de fapt Ali Mahmud. Aici el este descris ca venind din Senegal, nu din Congo.
Ali, conform acestei versiuni a poveștii, a trecut cu ușurință de obstacolul înrolării, și-a luat uniforma și a învățat cum să folosească o armă pentru a se dovedi.
Potrivit ziarului, în timpul liber, bărbatul mergea pe străzi în uniformă și își saluta superiorii, care, împreună cu trecătorii, ar putea crede uneori că
„Un soldat vesel și-a vopsit fața cu înnegrire, dar glumele nu sunt potrivite pentru vremuri serioase”.
„Vreau să merit o fată maghiară!”
După cum descrie o altă relatare, colonelul său l-a întrebat odată: cum de s-a înrolat când nu trebuia? Ali, care știa deja suficient de maghiară, a răspuns:
Vreau să merit o maghiară!
Potrivit altor povestiri, el nu era din Congo sau Senegal, ci din Illinois din Statele Unite, iar numele lui nu era Simon sau Ali, ci domnul Bobby.
Ce s-a întâmplat cu bărbatul în ultimii ani de război sau după aceea? Care era numele lui adevărat? S-a căsătorit până la urmă cu o maghiară și s-a întemeiat o familie în capitală? Ziarele primelor decenii ale secolului XX tac despre toate acestea. Nu putem decât să sperăm că Simon, Ali sau Bobby, care au plecat la război pentru noua sa țară, și-au găsit în sfârșit chemarea și au trăit o viață fericită în Ungaria între cele două războaie mondiale.
Citiți și:
te rog sa faci o donatie aici
Știri de ultimă oră
Scandalous: substanțe chimice care dăunează fătului găsite în apa din apropierea fabricii de baterii din Ungaria
Guvernul maghiar: Sprijinirea minorității ucrainene din Ungaria mai important decât oricând
FOTOGRAFII uluitoare: furtună geomagnetică cu aurora boreală peste Ungaria, iluminat decorativ nou podul Dunării
FOTOGRAFII: Statuia poetului turc medieval cunoscut în întreaga lume, dezvelită în Ungaria
Conectarea lumii prin cultură: Calea „Modi”.
Ce s-a întâmplat astăzi în Ungaria? – 11 mai 2024
4 Comentarii
În BRASSO (Brasov – Kronstadt) TRANSILVANIA, zona istorică superioară, la cinci minute de mers pe jos de Catedrala „Biserica Neagră” a celebrului rege Corvin, se află un cimitir centenarial austro-ungar-german. Este situat lângă poalele muntelui orașului „Bastionul Țesătorilor”. Fără îndrumare, fără plăcuță istorică, fără zid de vandalism, fără poartă de lacăt!... Este folosit de mulți proprietari de câini doar pentru plimbare și caca... Se spune că managerul este undeva în Germania (?!) aparținând „Forumul German Kronstadt ”…Totuși „parohia românească” din apropiere (inexistentă înainte de 1920!), a plasat după 2000 un „cenotaf” pentru „eroii lor fără nume”... Toate acestea s-au întâmplat fără să fie deloc consultat ca cel mai vechi istoric autohton al oraș cu două cărți publicate și al celui mai longeviv rezident din zonă, dar mai ales ultimul descendent supraviețuitor al unui erou oraș al Primului Război Mondial al cărui nume este înscris în plăcuța „Biserica Neagră”: „Mathias Graf Krauser”…
Să nu numim maghiari oamenii care nu sunt maghiari! Aceasta este problema în Occidentul liberal. Îndepărtează adevăratul sens de a fi maghiari sau alte etnii native albe europene. Acest om era african, indiferent dacă s-a născut în Africa sau în SUA care a venit în Ungaria din orice motiv, dar nu-l face maghiar!
Géza Hegedűs
Taci din gură, idiotule