Lucrurile care fac ca un expatriat să nu fie dor de Ungaria
În alt articol, a scris Manci Pethes despre experiențele și amintirile care îl fac pe un expat să fie dor de Ungaria. În această piesă însoțitoare publicată și pe nlcafe.hu, ea ruminează despre reversul. „Atâta timp cât granițele sunt încă deschise, fiecare ar trebui să decidă unde vrea să locuiască”, scrie ea. „Acasă sau altundeva, cu sau fără compromisuri. Un lucru este sigur: nimeni nu este mai puțin maghiar pentru că este fizic mai departe de casă.”
Pethes își începe articolul citând 1836 Szózat (citație or Apel), „al doilea imn al Ungariei” după Imn scris de Mihály Vörösmarty:
În lumea mare de afară de aici
Nu este loc pentru tine
Fie ca mâna norocului să te binecuvânteze sau să te bată
Aici trebuie să trăiești și să mori! [trad. László Kőrössy]
"19-ulth secolul cu vremurile sale revoluționare și luptele pentru libertate a trecut de mult. Cu toate acestea, repetăm această mantră de la vârsta de 6 ani. Este recitată de mai multe ori pe an la evenimentele școlare și la sărbătorile de stat și îi cântăm cuvintele fără o interpretare reală ca niște mieluți.
Dar este asta sănătos? Avem nevoie de acest tip de vinovăție ca națiune, ca individ, ca copil? Cât ar trebui să dureze efectul unei perioade istorice? (…) Cine decide cu ce ne spălăm creierul și sufletul? Aceste cuvinte solemne, repetate neîncetat, ne pătrund și devin parte din identitatea noastră. Ele instalează frică și inhibiții în noi, în timp ce scopul unei națiuni (dacă așa ceva există) ar trebui să fie auto-îmbunătățirea, o viață fericită și activă. Prefer „Influențează, creează, contribuie [pentru ca națiunea să se ridice]” [un alt citat celebru al lui Ferenc Kölcsey], dacă insistăm cu adevărat pe poezie și mantre.”
O gura de aer proaspat
„Motivul din spatele emigrării mele a fost evident: îmi doream să trăiesc într-un loc în care să nu-mi irosesc energia cu frustrările mentale ale altora. Nervozitatea pe care am văzut-o acasă, care urma să crească înainte de viitoarele alegeri, s-a dovedit a fi prea mare pentru mine. Poate că cineva cu o personalitate mai puternică poate tolera „mentalitatea generală” a țării ei. Nu puteam.
Și, de îndată ce am ieșit din Ungaria, am simțit că pot să respir mai ușor. Amandoua Republica Cehă și Portugalia au fost experiențe extraordinare pentru mine. Oamenii zâmbesc și există joie de vivre în ochii bătrânilor în loc de ură și empatie.
Până în ziua de azi, sunt uimit de modul în care tinerii oferă locurile lor în tramvai sau troleibuz în Brno celor care au nevoie. Acest lucru este absolut firesc aici, iar cei cărora li se oferă un loc vă vor mulțumi zâmbind. (...)
În magazin, dacă coada este lungă, nimeni nu înjură sau mormăie pentru sine însuși de furie, astfel încât ceilalți din jur să le poată auzi frustrarea. Când am uitat prima dată să cântăresc și să lipesc fructele, nimeni nu m-a atacat pentru asta; in schimb, alti clienti m-au ajutat si m-au linistit razand.
Brno este, desigur, un oraș mic în comparație cu Budapesta. Dar inca. Liniștea viscerală datorată unei culturi vechi de secole și consacrate de clasă mijlocie pur și simplu funcționează. Portugalia este diferită. Acolo, am fost uimit de calmul aproape budist. O întârziere de două ore acolo nu se califică drept „întârziere”. Avem timp.
De ce grabă? De ce stresul?
Aceste diferențe se manifestă și în comportamentul traficului. Acasă, toată lumea aleargă pentru a-și salva viața pe trecerea de pietoni și nu poate fi niciodată sigur dacă este sigur să pășești pe șosea până când șoferul face gesturi. În aceste alte două țări, mașinile încetinesc la câțiva metri distanță de trecere. Uneori chiar flutură de râs: relaxează-te, e timp.”
Trecut sau viitor?
„Văzând copaci înflorind la fiecare colț, vânzător zâmbindu-mi, oameni de ajutor în bibliotecă, centru de sport, cinema – încă nu m-am obișnuit cu aceste lucruri. O să fiu puțin trist când mă voi obișnui atât de mult încât nici nu mai observ. (…) Promit că aș fi bucuros să construiesc națiunea (taxele mele fac asta, oricum).
Dar pot funcționa bine doar acolo unde mă simt bine.
Și nu-mi place șantajul emoțional. Deci, cu tot respectul pentru Vörösmarty și Kölcsey, aș vrea să trăiesc my secolul XXI, viata maghiara si umana. Fără aura sufocantă a fantomelor, spiritelor și a bătăliilor de mult dispărute.”
Imagine recomandată: www.facebook.com/RizsaviTamás
Sursa: nlcafe.hu
te rog sa faci o donatie aici
Știri de ultimă oră
Hotelul nou-nouț al aeroportului din Budapesta este pe drum – VIZIUNE uimitoare
11 liste PE vor concura în Ungaria pe 9 iunie
Liturghii la mitingul lui Péter Magyar în „capitala Fidesz” astăzi – FOTOGRAFII
Ce s-a întâmplat astăzi în Ungaria? – 5 mai 2024
FOTOGRAFII: Marșul celor Vii la Budapesta
5+1 fapte amuzante despre Ungaria – Unele pot fi o surpriză