Purtau steagul Ungariei, dar nu vorbesc limba: Ce se întâmplă cu adevărat în patinajul maghiar?
La Campionatele Mondiale de patinaj artistic din 2025, singurul rezultat notabil al Ungariei a fost un loc al optulea pentru perechea Maria Pavlova și Alexei Sviatchenko, ceea ce le-a adus și o cotă olimpică. Acest lucru ar putea fi celebrat ca un succes, deoarece o astfel de plasare ar putea fi valoroasă pentru o mică națiune sportivă. Cu toate acestea, o privire mai atentă dezvăluie că există mult mai multe întrebări și probleme decât glorie sub suprafață.
Fenomenul cel mai frapant este că niciunul dintre membrii echipei 'Ungariei' de la Campionatele Mondiale nu s-a născut în Ungaria, iar doar unul dintre ei, Danijil Leonidovich Semko, vorbește maghiară. Conform Eurosport, locuiește la noi de la 14 ani; a fost cu adevărat crescut aici, așa că are o adevărată legătură comunitară cu țara.
Ceilalți, însă, sunt sportivi de origine rusă care nu petrec aproape niciodată timp în Ungaria și nu vorbesc limba. Acest lucru contrastează puternic cu faptul că, în principiu, este necesar un nivel minim de competență lingvistică pentru a obține cetățenia maghiară, chiar dacă cineva pretinde ascendența maghiară. Cu toate acestea, practica actuală arată contrariul.
Rădăcina problemei: nu sunt sportivii, ci sistemul
Naturalizarea nu este un fenomen nou în sportul internațional. Patinajul artistic este deosebit de complicat în acest sens, deoarece doar sportivii de aceeași naționalitate pot concura în perechi la Jocurile Olimpice. Asta face de înțeles schimbarea naționalității, de exemplu, nemții așteaptă ca un patinator de origine rusă să devină cetățean, care trebuie să treacă un test de limbă. Exemplul lituanian este și mai strict: acolo, cererea unui sportiv de succes a fost refuzată. Dar aici, se pare că în aceste cazuri se aplică reguli diferite, proceduri accelerate, tratament special și cerințe minime de integrare.
Este important de clarificat faptul că sportivii naturalizați nu sunt oameni răi; de fapt, mulți dintre ei sunt probabil sportivi decenți, muncitori. Mai degrabă, întrebarea este de ce și cum au ajuns în culorile maghiare. Practica actuală nu promovează educația tinerilor autohtoni sau dezvoltarea talentului local, ci acționează ca un fel de „program de import” sportiv, în care federația încearcă să producă rezultate cu sportivii străini, chiar și artificial.
Ce contează mai mult? Un loc al optulea sau limba?
În timp ce numele sportivilor de origine rusă se aliniază pe listele de competiție, aproape că nu există tineri maghiari în domeniul internațional. Educația tinerelor talente trece pe planul secundar, talentul dispărând din sport din cauza lipsei de motivație. Deciziile Federației pun astfel în pericol nu doar prezentul, ci și viitorul sportului maghiar. Situația este similară și în domeniul schiului alpin, unde un sportiv de origine austriacă reprezintă Ungaria, deși nu a fost naturalizat de actuala conducere. Apare aceeași întrebare: ce se va întâmpla cu sportivii de origine maghiară?
Limba maghiară nu este doar un mijloc de comunicare, este unul dintre cei mai importanți piloni ai identității maghiare. Dacă naționala țării include sportivi care nu vorbesc limba ei, aceasta este o problemă nu doar din punct de vedere al rezultatelor competitive, ci și din punct de vedere cultural. Pe termen lung, ce este mai propice dezvoltării sportului maghiar? Achiziționarea unei cote, sau sprijinul tinerilor care cresc în sistemul maghiar de tineret, care trăiesc cu adevărat acasă, gândesc în maghiară și consideră această țară acasă?
În secolul 21, este perfect acceptabil ca un sportiv să-și găsească o casă în altă țară și să dorească să concureze acolo. Problema nu este cu naturalizarea, ci fără o bază reală pentru aceasta, fără abilități lingvistice, fără integrare în comunitate, doar o foaie de hârtie semnată și un steag de reprezentat în competiții. În acest caz, nu vorbim despre egalitatea între sportivi, ci despre crearea unui mediu competitiv artificial în care talentul autohton este dezavantajat.
Citiți și: