Dispariția Lacului Urmia: declinul și neglijarea mediului în Iran
Lacul Urmia, situat în nord-vestul Iranului și cândva al șaselea ca mărime lac cu apă sărată la nivel global, a căzut victima degradării mediului și a neglijenței guvernamentale. În ultimele decenii, acest corp de apă odată vibrant s-a micșorat dramatic, lăsând în urmă un peisaj dezolat, punând serioase provocări ecologice și sociale.
Declinul lacului Urmia
Declinul lacului Urmia poate fi urmărit dintr-o combinație de factori, inclusiv politici perturbatoare de construire a barajelor și irigații implementate de Republica Islamică Iran. Aceste politici, conduse de dorința de extindere a agriculturii și de dezvoltare economică, au modificat semnificativ fluxul natural de apă în lac, exacerbând epuizarea acestuia. Mai mult, construirea proiectelor de infrastructură de către diverse companii asociate cu Corpul Gărzii Revoluționare Islamice (IRGC) a contribuit și mai mult la dispariția lacului. Un alt aspect semnificativ se referă la mulcirea. Regiunile aride din jurul lacului Urmia devin saline, ceea ce duce la acumularea de sare. Pentru a atenua acest lucru, este implementat un proces de mulcire, care presupune izolarea artificială a zonei afectate de lac. Cu toate acestea, această practică contribuie și la reducerea suprafeței totale a lacului Urmia. Pe lângă cazurile menționate mai sus, râul Baranduz, constituind unul dintre cei 14 afluenți ai lacului Urmia, este blocat artificial de la alimentarea lacului, practică care este aplicată chiar și în lunile de iarnă. Aceste proiecte, deseori întreprinse fără evaluări adecvate de mediu, au perturbat echilibrul delicat al ecosistemului regiunii, grăbind declinul lacului Urmia.
În ciuda preocupărilor crescânde exprimate de activiști locali și experți în mediu, răspunsul guvernului iranian a fost inadecvat. Deși au fost făcute promisiuni de oficiali, inclusiv de președinții Mahmoud Ahmedinejad și Hassan Rouhani, de a aborda criza și de a revigora lacul, progresul tangibil a lipsit. Pe 3 martie 2024 – cu ocazia Zilei Naționale a Apei din Iran, Federația Iraniană a Industriei Apei (IWIF) a prezentat publicului un proiect privind corpurile de apă și problemele legate de alimentarea cu apă din țară, dar Lacul Urmia nu a fost printre cazurile acoperite. Eforturile de a aloca fonduri și de a implementa proiecte de restaurare au eșuat, nereușind să oprească declinul constant al lacului. Rapoarte recente prezintă o imagine sumbră a stării actuale a lacului Urmia. Imaginile din satelit și filmările aeriene dezvăluie un peisaj deshidratat, cu albia lacului expus și nivelurile apei la un nivel scăzut din toate timpurile. Până în toamna anului 2023, s-a raportat că lacul sa uscat după decenii de scădere continuă a nivelului apei. Afirmații ale oficialilor guvernamentali că eforturile sunt în desfășurare pentru a reînvia inelul gol al lacului în fața dovezilor tot mai mari care arată contrariul. Nivelul apei lacului Urmia a crescut din cauza faptului că precipitațiile din țară s-au intensificat în ultimele luni, iar guvernul iranian profită de această ocazie în scopuri propagandistice, cum ar fi atribuind îmbunătățirea volumului de apă al lacului propriilor eforturi.
Experți în mediu, inclusiv Masoud Tajrishi de la Teheran Universitatea de Tehnologie Sharif, avertizează că situația este gravă. Nivelul apei lacului a scăzut cu opt metri din 1995, coincizând cu construirea de noi baraje și cu schimbările în practicile agricole în urma Revoluției Islamice din 1979. În timp ce unii oficiali și instituții media afiliate guvernului iranian încearcă să dea vina pe schimbările climatice pentru lacul Urmia. uscare, cauzele fundamentale se află în decenii de gestionare proastă a mediului și nerespectarea durabilității ecologice.
Tensiuni sociale și culturale
Pe lângă criza de mediu, situația dificilă a lacului Urmia a stârnit tensiuni sociale și culturale. Pe baza rezultatelor unui studiu publicat în 2021, activitatea agricolă din regiunile învecinate a înregistrat o scădere cu aproximativ 30%, iar în perioada 1996-2016, peste 12% din satele din provincia Azerbaidjan de Est și-au pierdut populația, cu aproximativ 500% XNUMX de sate fiind total sau parțial depopulate. Una dintre principalele variabile din această ecuație este faptul că turcii azeri locuiesc în principal în acele provincii, unde este situat lacul. Turcii azeri din nord-vestul Iranului, o minoritate vorbitoare de turcă, care constituie o cincime din populația țării, văd Lacul Urmia ca fiind esențial pentru moștenirea și identitatea lor. Activiștii locali, care consideră acest subiect ca fiind extrem de sensibil, organizează de zeci de ani proteste cerând protecția acestuia. Cu toate acestea, eforturile lor au fost întâmpinate cu represiune și intimidare de către autorități, evidențiind probleme mai ample ale opresiunii politice și încălcărilor drepturilor omului. Reticența regimului de a aborda declinul lacului poate proveni din teama sa de a galvaniza mișcări mai largi pentru drepturile culturale și lingvistice în rândul populației azere.
Cazul lacului Urmia este un exemplu perfect de intersecționalitate între problemele etnice și ecologice. Deși este evident o problemă legată de mediu și schimbările climatice, nu se poate neglija dimensiunea drepturilor minorităților. Faptul că acele zone cele mai afectate sunt locuite în principal de turci azeri și într-o anumită măsură de kurzi, o altă minoritate considerabilă din Iran, ridică problema discriminării și a problemelor cetățeniei de clasa a doua. Reacția guvernului central ar fi putut fi semnificativ diferită, cu condiția ca provinciile menționate să aibă o majoritate persană. De remarcat că această catastrofă ecologică nu este singura problemă cu care o întâmpină comunitatea azeră din Iran. Lipsa educației în azeră, limba maternă a minorității azere, persistă să rămână nerezolvată. Chiar dacă această problemă este menționată în fiecare campanie electorală pentru a obține sprijinul alegătorilor azeri, niciun politician iranian nu a decis încă să inițieze un plan pentru o schimbare substanțială a sistemului educațional pentru a-l face mai incluziv pentru minorități. Turca azeră este interzisă să fie folosită în documentele oficiale și ca limbă de predare în școli, deoarece dinastia Pahlavi a reușit să obțină puterea la începutul secolului al XX-lea. Republica Islamică a păstrat această politică practic intactă după revoluție și, prin urmare, turca azeră și-a pierdut în cele din urmă farmecul și prestigiul, transformându-se într-o limbă locală inutilă pe care în principal oamenii care locuiesc în zone îndepărtate sunt dispuși să o vorbească. În Azerbaidjanul iranian, chiar și atribuirea numelor azero-turce copiilor nou-născuți este împiedicată prin mijloace birocratice; în schimb, este încurajat să dea nume de origine persană. Într-o ocazie, un decret al curții teritoriale din Tabriz a considerat că numele de origine azero-turcă au fost clasificate ca fiind incompatibile cu principiile islamice. Această dinamică lingvistică reflectă peisajul social actual al societății iraniene, unde grupurile etnice non-persane, deși constituie jumătate din populație, nu au privilegiile de care se bucură majoritatea persană.
citește și:
- Patru specii noi de ciuperci găsite în Ungaria
- Mii de litri de ulei uzat eliberați în fluviul Dunărea, lângă Budapesta
Imagine prezentată: depositphotos.com
te rog sa faci o donatie aici
Știri de ultimă oră
Descoperire șocantă: Biserica maghiară de mult pierdută găsită sub terenul de tenis – FOTOGRAFII
Vizita lui Xi Jinping reprezintă o amenințare pentru securitatea națională pentru Ungaria?
Furtună magnetică: Întârzieri la Aeroportul Internațional Liszt Ferenc? Iată răspunsul aeroportului din Budapesta
Acesta este motivul pentru care președintele chinez Xi Jinping a venit în Ungaria – UPDATE
Renovarea uriașă va începe în Budapesta în acest an, se așteaptă blocaje în trafic
Vești sumbre: inflația din Ungaria a crescut din nou după 14 luni de scădere